REDUCERE DE BACK TO SCHOOL LA MARATON!

Numele meu este
Cristian-Florin Cozmincă,

iar în ultimii 4 ani am contribuit considerabil comunității de advertiseri de pe Facebook. Contribuția mea a fost fie pe profilul personal, fie în grupurile în care am activat, fie pentru clienții mei sau pentru clienții din agenție.

Povestea mea are un început atipic. Spre deosebire de traseul tradițional pe care un om normal l-ar urma atunci când începe un domeniu nou și anume, agenție – freelancing – agenție proprie, eu am avut o abordare diferită.

În 2019 am început să fac reclame pe Facebook din poziția de freelancer, iar după luni bune de activitate am fost “luat la ochi” de agenția DoAds. Am lucrat alături de agenție timp de doi ani, însă la un moment dat am simțit că este timpul să plec pe drumul meu.

Cristian-Florin Cozminca

Cursul de Facebook pe care l-am creat are o poveste la fel de atipică

Încă de la începutul carierei mele de om de Facebook Ads am vrut să ajut cât mai mulți oameni cu putință. Eu sunt o fire creativă căreia nu-i este frică de nou, de inovație, de teste.
Mi-a fost foarte ușor să învăț toată partea tehnică de Facebook Ads într-un timp foarte scurt din moment ce am crescut cu un calculator încă de la vârsta de 11 ani, iar pentru mine, să aprofundez această platformă a fost un lucru simplu. Așa că de-a lungul timpului am început să-i învăț și pe alții în jurul meu. Gratuit pe grupuri, în majoritatea ocaziilor gratuit și în privat, iar uneori în timpul orelor de consultanță plătită. La un moment dat am avut un program de consultanță de 15 minute gratuite pentru câte 4 oameni zilnic, însă pentru mine era destul de epuizant în acest ritm. Așa că m-am gândit la o variantă de a ajuta și mai mulți oameni economisind din timpul meu și oferind toată informația într-un singur loc.

Așa am inventat Maratonul Facebook Ads Procesul Ca La Carte

Iar cei care au participat la Maraton au reacționat...

Maratonul Facebook Ads

Maratonul Facebook Ads

32 de ore de teorie pusa in practica LIVE pe conturi reale, date reale si magazine reale.

Ziua 1 | Analiză cont și corelare metrice

✅ Cum să faci o analiză corectă a datelor din Ads Manager, la nivel de cont, la nivel de campanie, la nivel de set de reclame, la nivel de reclame.
✅ Cum să anticipezi dacă o reclamă este neprofitabilă încă de la primii 10 ron cheltuiți astfel încât să economisești bani pe teste inutile.

Ziua 2 | Post ID și Reguli

✅ Cum să îți ordonezi campaniile corespunzător pentru a putea lucra ordonat, curat și eficient cu reclamele tale
✅ Cum se folosește și în ce condiții este nevoie de POST ID la reclame
✅ Introducere în folosirea regulilor de automatizare

Ziua 3 | Testare ABO

✅ Cum să lansezi o campanie de testare în regim Ad Set Budget Optimization (ABO)
✅ Cum să izolezi o reclamă pre-câștigătoare într-o campanie în care să testezi stabilitatea reală a produsului
✅ Cum să oferi tracțiune unei reclame prin campanii ajutătoare care să crească traficul pe produs, dar și numărul de interacțiuni
 

Ziua 4 | Optimizare reclame și Targetări specifice

✅ Cum să faci o analiză corectă a unei reclame izolate (vezi subiectul Zilei cu nr. 3)
✅ Cum să setezi audiențe în funcție de numărul de locuitori din orașele unei țări
 

Ziua 5 | Bid Cap și Cost Cap. Ce sunt?

 
✅ Cum să faci o analiză a rezultatelor dintr-un weekend
✅ Cum funcționează licitarea manuală Bid Cap într-un feed de reclame
✅ Cum funcționează licitarea manuală Cost Cap (Cost per result goal) într-un feed de reclame
 

Ziua 6 | Reclame dinamice și licitarea pe Bid Cap

✅ Cum să setezi corect o reclamă dinamică
✅ Cum să setezi multiple creative pentru testarea în reclame
✅ Cum să setezi campanii cu licitare manuală pe Bid Cap

Ziua 7 | 43 de audiențe LAL dintr-o singură audiență

 
✅ Cum să creezi audiențe personalizate la nivel avansat din surse de trafic precum Pixelul sau paginile de Facebook și Instagram
✅ Cum să setezi multiple creative similare pentru o singură reclamă pentru a identifica un creativ potențial câștigător
✅ Cum să creezi audiențe de tip Lookalike (Asemănătoare)
Bonus!
Întrebare: Câte audiențe de tip Lookalike (Asemănătoare) poți crea dintr-o audiență personalizată?
Răspuns: Cel puțin 43!
 

Ziua 8 | Reguli Automatizate

 
✅ Cum se crează o reclamă de la 0 (Text + material vizual creat live)
✅ Cum să setezi reguli de automatizare avansate care să îți optimizeze reclamele în lipsa ta
 

Ziua 9 | Bid Cap Avansat

✅ Cum analizăm comportamentul unei campanii cu licitare de Bid Cap (partea întâi)
✅ Cum traducem comportamentul unei campanii cu licitare de Bid Cap
✅ Cum setăm campanii cu licitare manuală pe Bid Cap la nivel Experimentat
 

Ziua 10 | Bid Cap și setare Cost Cap Avansat

✅ Cum analizăm comportamentul unei campanii cu licitare de Bid Cap (partea a doua)
✅ Cum setăm campaniile de Cost Cap (Cost Per Result Goal)
Când folosim campaniile de Cost Cap (Cost Per Result Goal)
✅ Cum identificăm suma optimă pentru licitare la campaniile de Cost Cap (Cost Per Result Goal)
 

Ziua 11 | Cum funcționează o campanie Lifetime

✅ Cum analizăm rezultatele campaniei de Cost Cap (Cost Per Result Goal)
✅ Cum optimizăm campaniile de Cost Cap (Cost Per Result Goal)
✅ Cum se comportă campaniile de tip Lifetime versus campaniile de tip Daily Budget
✅ Cum setăm corect o campanie de Conversii pe un Catalog din Feed-ul de produse
✅ Cum setăm o campanie la nivel Avansat de tip Lifetime
 

Ziua 12 | Analiză campanii Lifetime și setare Catalog

✅ Cum analizăm comportamentul unei campanii de Lifetime (vezi în ziua a 11-a setarea campaniei)
✅ Cum analizăm traficul din Pixel pentru a identifica produsele pe care Facebook le împinge în față către audiențe
✅ Cum și de ce setăm o campanie de tip Lifetime pe obiectivul Adăugare în Coș (ATC)
✅ Cum setăm o campanie de Lifetime să afișeze reclamele EXACT în intervalul de timp în care vrem noi să afișeze reclamele
✅ Cum setăm o campanie de tip Catalog Sales pe Daily Budget cu un setup standard
 

Ziua 13 | Produsele “tractor” și Retargetarea avansată

✅ Cum să analizăm rezultatele unei campanii de identificare a sumei de licitare pentru licitarea manuală pe Cost Cap (Cost Per result Goal)
✅ Cum analizăm performanțele unei campanii pe mai multe zile, începând de la ziua curentă și până la 3 zile în spate pentru a optimiza corect seturile de reclame și a amortiza costurile
✅ Am identificat 14 produse pe care Facebook le-a împins în fața utilizatorilor din reclamele de Conversii Catalog și Catalog Sales
✅ Am izolat aceste 14 produse în seturi de produse și am setat campaniile pentru ele.
✅ Am creat o audiență personalizată pentru cele 14 produse (avansat)
✅ Cum să setezi o campanie de retargetare pe mai multe straturi

Ziua 14 | Cum să creezi seturile de produse în Catalog

 
✅ Cum să analizezi performanțele unei campanii de retargetare și cum ai putea estima potențiale costuri
✅ Cum să creezi seturi de produse folosind filtrarea după preț
✅ Cum să setezi multiple campanii de testare pentru seturile de produse cu prețuri diferite
 

Ziua 15 | Analiză completă pe Campaniile Catalog Sales

 
✅ Cum să analizezi rezultatele campaniilor făcute pe seturile de produse
✅ Cum să izolezi seturile de produse în campanii independente una de cealaltă
 

Ziua 16 | Mindset

✅ Mindset – Ce trebuie să facem pentru a avea succes cu reclamele pe Facebook?
✅ Reguli de automatizare avansate
 

Ideea mea inițială nu a fost să fac un curs...

Eu doar am vrut să ajut cât mai mulți oameni să învețe lucrurile de bază pe care niciun curs nu ți le oferă. Lucrurile pe care nu le găsești pe internet și nici în Facebook Blueprint…

Însă reacția oamenilor din timpul webinarelor m-a determinat să transform acest webinar într-un curs.

Și până la finalul webinarelor am creat cel mai practic curs de Facebook Ads din România.

Prețul este unul modic. Doar 500 RON.

Dar trebuie să ții cont de faptul că prețul afișat este de Back To School și va reveni la 997RON în..
  • 00Zile
  • 00Ore
  • 00Minute

În primul rând, trebuie să îți menționez că acest curs nu-ți va aduce rezultate peste noapte.
Nu este construit în așa fel și nu va fi niciodată.

Cursul costă 500 RON și îl poți lua dând click pe butonul de mai jos.

Dar trebuie să ții cont de faptul că prețul afișat este de Back To School și va reveni la 997RON în..
  • 00Zile
  • 00Ore
  • 00Minute

Cu ajutorul cursului Maratonul Facebook Ads vei putea să controlezi mai bine bugetele, reclamele și rezultatele afacerii tale.

Este un curs practic, aduce rezultate și cel mai important, te învață de la 0 cum să folosești corect Ads Managerul din Facebook.

Curs Facebook Ads

Dacă nu știi ce decizie să iei, scrie-mi pe WhatsApp și îți răspund tuturor întrebărilor pe care le ai.

Te aștept și pe tine la finalul Maratonului. Ești gata să intri în cursă? 🙂